Societatea romaneasca, marcata de aproape cinci decenii de comunism, n-a fost capabila sa recunoasca sansa unei afirmari internationale ce-i era oferita de eroii martiri din iarna lui 1989.

Singura atitudine de reala democratie a fost fenomenul "Piata Universitatii". Demonstratiile studentesti (in cea mai mare parte) au fost promovate de Marian Munteanu si o parte dintre intelectualii romani, fostii dizidenti din regimul comunist si din randurile carora s-a afirmat ca un senior al libertatii, Corneliu Coposu, distins in 1995 cu "Legiunea de Onoare" a Frantei in grad de Mare Ofiter.

Libertatea de-abia castigata si dorinta unui nou inceput i-au facut pe romani sa mearga in 1990 la alegerile prezidentiale la vot intr-un numar care nu avea sa mai fie egalat niciodata. "Duminica orbului", 20 mai 1990, a fost ziua care a cumulat toate recordurile in materie electorala in Romania: aproape toata populatia cu drept de vot a mers la urne, iar presedintele a fost ales cu un scor zdrobitor inca din primul tur.

Au votat atunci 14.826.616 din totalul de 17.200.722 inscrisi in listele electorale, ceea ce inseamna un procent-record de 86,19%. Si la fel poate fi catalogat si procentul cu care Ion Iliescu a fost ales presedinte: 85,07%, adica 12.232.498 de voturi. Si, cum era vorba de o democratie incipienta, a existat si un numar mare de voturi anulate, 447.923. Ceilalti doi candidati, Radu Campeanu (PNL) si Ion Ratiu (PNTCD) s-au plasat foarte departe de castigator, cu numai 1.529.188 de voturi (10,64%) si, respectiv, 617.007 voturi (4,29%).

Reactiile violente venite din partea societatii, la adresa partidelor istorice, asa cum sunt Partiele National Liberal si Taranist, s-au constituit intr-o victorie zdrobitoare pentru candidatul FSN, Ion Iliescu, acesta obtinand un procent de 85,07 % din voturile exprimate si reflectand (realmente) gradul de indobitocire al cetateanului de catre regimul comunist.

Candidatii partidelor istorice : Radu Campeanu - PNL si Ion Ratiu - PNTCD nereusind sa reprezinte o adevarata opozitie pentru Ion Iliescu si FSN-ul ce-l propulsase in prim-planul politicii romanesti.

In urma alegerilor din 1990, dar mai ales in urma represiunilor Politiei, a sistemului politic condus de Ion Iliescu si de mineri, impotriva miscarii civice din Piata Universitatii, urma, peste ani, sa-l faca pe seniorul Corneliu Coposu, sa sublinieze in testamentul sau : "Cele patru decenii si jumatate de comunism au facut mai mult rau Romaniei decat doua secole de razboi"

LEGITIMITATE PE TOBOGAN

Desi urmatoarele alegeri prezidentiale au avut loc numai doi ani mai tarziu, in 1992, romanii nu s-au mai prezentat la sectiile de votare in numar asa mare ca in mai 1990. In primul tur al prezidentialelor, desfasurat la 27 septembrie, din cei 16.380.663 de cetateni cu drept de vot, au venit la urne 12.496.430 (76,28%), cu aproximativ 2 milioane mai putin decat in '90 si aproape exact numarul celor care il votasera la primele alegeri pe Ion Iliescu.

Din cei sase candidati doritori de Cotroceni, alegerile prezidentiale s-au transat, in turul doi de data aceasta, intre acelasi Ion Iliescu (sustinut in primul tur de 5.633.465 de romani, adica 47,34%) si reprezentantul Conventiei Democrate Romane, Emil Constantinescu (care primise in primul tur 3.717.006 voturi, adica 31,24%). Si desi statistic prezenta la vot a inregistrat o scadere, la scrutinul decisiv din 11 octombrie mergand la urne 12.153.810 romani (73,22%), diferenta de voturi intre castigator si invins a fost detasata.

Astfel, 7.393.429 de alegatori au stampilat atunci "votat" la candidatul Iliescu al FDSN, fata de numai 4.641.207 cati alesesera candidatul CDR, Emil Constantinescu. Ion Iliescu primea astfel un nou mandat, de data aceasta complet, de 4 ani, dar cu un scor aproape de doua ori mai mic decat in urma cu 2 ani. "Zestrea" de legitimitate a presedintelui ales a inregistrat in urmatoarele cicluri electorale o continua micsorare si, de altfel, la fel si prezenta la vot. Exceptie in ceea ce priveste prezenta la vot fac alegerile din 1996, cand putin peste 13 milioane de romani au exprimat o optiune electorala.

Trendul descrescator marcheaza insa numarul de voturi obtinute de cel care avea sa fie presedinte. Astfel, Emil Constantinescu ajungea la Cotroceni la 17 noiembrie 1996 cu 7.057.906 voturi, mai putine voturi decat Iliescu in 1992, dar care reprezentau totusi 54% din optiunile electorilor. Alegerile din 2000 au fost marcate insa de o scadere a prezentei la vot. Pentru a decide finala Iliescu - Vadim au mers la urne numai 10.184.715 alegatori (57,5%). Desi, ca procentaj, Iliescu castiga Cotroceniul cu 66,2% din totalul voturilor, numarul era, din nou, mai mic decat in alegerile anterioare: 6.696.623. Fata de el, contracandidatul Vadim Tudor reusea sa stranga numai jumatate, 3.324.247.

Finala prezidentiala din 2004 a dus la Cotroceni presedintele care a obtinut cel mai mic numar de voturi din istoria postdecembrista. Din cei putin peste 10 milioane de romani care au hotarat presedintele, pentru Basescu au optat doar putin peste jumatate, adica 5.126.794 milioane. A fost o "cadere" a legitimitatii institutiei prezidentiale de aproape 1,5 milioane de alegatori, echivalentul, de exemplu, a de doua ori populatia cu drept de vot a Bucurestiului si, in acelasi timp, o scadere la mai putin de jumatate fata de numarul de voturi primite de presedintele anului 1990.

Au votat atunci 14.826.616 din totalul de 17.200.722 inscrisi in listele electorale, ceea ce inseamna un procent-record de 86,19%. Si la fel poate fi catalogat si procentul cu care Ion Iliescu a fost ales presedinte: 85,07%, adica 12.232.498 de voturi. Si, cum era vorba de o democratie incipienta, a existat si un numar mare de voturi anulate, 447.923. Ceilalti doi candidati, Radu Campeanu (PNL) si Ion Ratiu (PNTCD) s-au plasat foarte departe de castigator, cu numai 1.529.188 de voturi (10,64%) si, respectiv, 617.007 voturi (4,29%).

REZULTATE STRANSE SI RASTURNARI DE SITUATIE

Nevoia imperativa de schimbare a fost dominanta alegerilor din 1996 si 2004, cand mobilizarea impotriva fesenismului si apoi a variantei updatate a acestuia, pesedismul, a fost cheia castigarii prezidentialelor. Astfel, daca in alegerile din 1992, diferenta intre Iliescu si Constantinescu a fost una destul de mare dupa primul tur de scrutin, ceea ce i-a asigurat lui Ion Iliescu o victorie la distanta in turul doi, laitmotivul schimbarii invocat obsesiv la urmatorul ciclu electoral a determinat o rasturnare de situatie.

In 1996, desi Iliescu a condus in primul tur cu putin peste 500.000 de voturi fata de principalul sau contracandidat, Emil Constantinescu, in turul doi situatia s-a rasturnat, iar Constantinescu a devenit presedintele Romaniei cu peste 1 milion de voturi in plus fata de Iliescu (7.057.906 alegatori au ales candidatul CDR, devansandu-i pe cei 5.914.579 care votasera cu Iliescu). Tiparul, desi la un scor mult mai strans, s-a repetat si in 2004, cand un Adrian Nastase care obtinea in primul tur 4.278.864 de voturi, adica cu aproape 1 milion mai mult decat principalul contracandidat, Traian Basescu, pierdea la mustata turul doi. Plusul de numai 245.274 de voturi il trimitea pe candidatul ADA, Traian Basescu, la Cotroceni.

Cinci alegeri in mai multe cifre :

Cei trei "...-escu" care au condus pe rand Romania din anii '90 si pana in prezent au strans impreuna peste 38 milioane de voturi de la romani. Raportat la totalul celor cu drept de vot, ar insemna, strict teoretic, ca fiecare alegator a mers de cel putin doua ori la urne si a dat, de fiecare data, votul sau, presedintelui castigator.

Daca am pune presedintii postdecembristi ai Romaniei intr-un clasament dupa numarul de voturi obtinute, ar rezulta, deloc curios, ca ordinea (descrescatoare) este exact aceeasi cu ordinea in care au avut loc alegerile, de la anii '90 cu cele peste 12 milioane de voturi ale lui Iliescu, la putin peste 7 milioane pentru acelasi Iliescu in 1992, apoi la cam acelasi numar de voturi obtinute de Constantinescu in anul "schimbarii" 1996, la cele 6.696.623 primite de Ion Iliescu in 2000 si cele 5.126.794 care l-au adus pe Traian Basescu in 2004 in fruntea statului.

O constanta interesanta a statisticii electorale prezidentiale o reprezinta numarul de voturi declarate nule, in turul decisiv. Faptul ca in 1990 alegerile au dat un castigator detasat din prima, a fost insotit insa de o alta caracteristica: un numar mare de voturi nule, aproape jumatate de milion. In schimb in toate celelalte scrutinuri prezidentiale definitorii numarul voturilor nule s-a invartit in jurul a o suta de mii (116.092 in turul doi din 1992, 102.579 in 1996, 160.264 in 2000 si 103.245 in 2004).

Per total, mai putin de 1 milion de voturi (930.103) au fost anulate in cele cinci tururi decisive pentru alegerea presedintelui din anii ‚'90 si pana in 2004.

© Matei DONEA - 11 septembrie 2009