Profesorul ION COJA s-a nascut la Constanta, 22 octombrie 1942, intr-o familie de mocani ardeleni, veniti cu oile in Dobrogea la inceputul secolului XX. Bunicii sai sunt originari din Bran, Rasinari si Sacele. Acest detaliu biografic explica, in mare masura, sensibilitatea si atasamentul deosebit al dlui profesor ION COJA pentru problemele Ardealului. ION COJA este absolvent al prestigiosului Liceu Mircea cel Batran, promotia 1960.

Termina la Bucuresti Facultatea de Litere in 1965 si este oprit asistent la Catedra de lingvistica generala, la recomandarea si insistentele lui Alexandru Graur. Desfasoara din martie 1966 si pana azi o activitate didactica prin care a reusit sa se faca iubit si apreciat de studentii sai si de colegi. Buna sa pregatire stiintifica a stiut sa o impleteasca cu o exemplara atitudine civica si politica, afirmandu-se in toate imprejurarile ca un spirit liber, ca un model de curaj si principialitate in relatiile cu autoritatile comuniste si post-comuniste, in fata carora nu a ezitat sa sustina si deseori sa impuna cauza adevarului istoric si social-politic.

Paralel cu activitatea didactica si stiintifica, ION COJA s-a afirmat si ca autor de literatura si publicistica, publicand o serie de romane si piese de teatru mult apreciate pentru originalitate si indrazneala, pentru perfectiunea stilistica. A publicat sute de articole pe temele cele mai gingase, mai riscante, straduindu-se sa fie mereu de partea adevarului si a dreptatii. In 1979 a primit premiul Academiei Romane pentru piesa de teatru Credinta, un text in care nu s-a temut sa faca, pentru prima data in anii de dictatura, o veritabila apologie a rolului jucat de Bratieni si de insusi Carol I in istoria romanilor. ls2 Non-conformismul l-a facut celebru pe ION COJA printre studenti si scriitori, problemele ridicate de acesta in adunarile de partid ale PCR sau ale obstii scriitoricesti starnind deseori ecouri in presa libera din Occident.

Multi l-au considerat pe ION COJA un disident anti-comunist, dar aceasta eticheta nu i se potriveste. Caci ION COJA nu a ezitat sa recunoasca epocii Ceausescu anumite merite si realizari. Desi inainte de 1990 nu a scris nici un rand de lauda la adresa regimului ceausist, ci dimpotriva, l-a criticat oridecateori s-a ivit prilejul, dupa 1990 ION COJA a fost primul si multa vreme singurul publicist si om politic care a cerut ca lui Nicolae Ceausescu sa i se aplice o judecata corecta si sa i se recunoasca meritele, reale si nu putine, pe care acesta le-a avut, mai ales in comparatie cu conducatorii de care Romania a avut parte dupa 1990. Adevarata eticheta care i se potriveste lui ION COJA este aceea de patriot, de nationalist, de combatant statornic si tenace pentru interesele neamului romanesc, pentru afirmarea si cresterea a tot ce este romanesc. Ii place sa afirme: „sunt roman si nimic din ce este romanesc nu-mi este strain”! Recunoaste cu placere ca a avut doi mentori, doi oameni care i-au orientat viata spirituala: ALEXANDRU GRAUR si PETRE TUTEA.

Dupa 1990 se numara printre cei dintai care au priceput si au demascat caracterul anti-romanesc al asa zisei „Revolutii” si al guvernarii instalate prin crima si minciuna. Nu pregeta nici o clipa si se alatura celor care au initiat „Vatra Romaneasca”, in replica la provocarile iredentismului udemerist. Este ales prim-vicepresedinte al Uniunii Vatra Romaneasca si se impune ca ideolog al acestei organizatii patriotice, al carei rol in stoparea si temperarea activitatilor revizioniste maghiare a fost decisiv in primii ani de dupa decembrie 1989.

In anii 1992-96 este senator pe lista Partidului Democrat Agrar. Apreciat de colegii de partid pentru activitatea sa parlamentara, este ales prim vicepresedinte al PDAR si desemnat candidat al PDAR pentru alegerile prezidentale din 1996. Nu apuca sa candideze propriu zis, fiind inlaturat din competitie in urma unor diversiuni care au dus in final si la desfiintarea partidului, devenit incomod pentru regizorii vietii noastre politice.

Ca senator, ION COJA s-a remarcat prin numeroase interventii oportune si energice, prin campania initiata impotriva legiferarii dreptului strainilor de a cumpara pamant in Romania. Paralel cu activitatea din Vatra Romaneasca, ION COJA infiinteaza Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului LICAR, organzatie care se implica radical in apararea drepturilor elementare ale romanilor, ca populatie majoritara si fauritoare a statului roman.

Reactioneaza cu argumentele cele mai temeinice la acuzatia ca romanii au participat la Holocaust si se impune ca aparator al demnitatii romanesti, in ciuda complotului mediatic si politic al clasei politice, dispusa sa accepte orice umilinta, orice tranzactie, numai ca sa-si pastreze privilegiile. Intransigent si categoric atunci cand sunt afectate interesele romanesti, ION COJA a sustinut intotdeauna dreptul oricarui popor, al oricarei comunitati etnice sau religioase, de a-si afirma existenta si identitatea in limitele adevarului istoric si al reglementarilor democratice.

- Domnule profesor ION COJA, multa lume va considera ceausist, un nostalgic al anilor de dinainte de 1990. Cum comentati?

- Au dreptate, cu o conditie: sa nu vada in asta un defect! Am multe motive ca sa ma gandesc cu jind la anii aceia, cand, bunaoara, eram mai tinar cu 20 sau 30 ori 40 de ani!… Dar ma grabesc sa le dau o informatie celor care imi reproseaza ca i-as duce dorul lui Ceausescu: eu, printre colegii de breasla, scriitori si profesori universitari, sunt probabil singurul care nu am scris laude si ode de preamarire lui Ceasescu si epocii de aur!

Mi-aduc aminte ca in ianuarie 1988 mi s-a cerut un text „omagial”, iar eu i-am raspuns cam asa regretatului Mihai Ungheanu: „Eu am sa scriu un text de lauda lui Ceausescu, dar nu acum, ci atunci cand cei care il lauda azi de mama focului il vor injura!” Am avut gura pocita, caci chiar asa s-a intamplat. Dupa 1990 eu am fost primul care am scris de bine despre Ceausescu, intr-o publicatie taranista la care era redactor Alexandru Sauca. Daca nu ma insel, titlul era Circumstante atenuante pentru fie iertatul. Dar putem discuta acest subiect cu toata gravitatea si seriozitatea.

- Chiar va rog. Mai intai sa-mi spuneti de ce nu l-ati laudat niciodata pe Ceausescu cat a trait „conducatorul mult iubit”? De ce nu l-ati laudat si nu l-ati iubit?

- L-am urit chiar, multa vreme! L-am urit pentru ca – asa stiam eu, ca a omorit oameni nevinovati! Pe Costica Dobre, liderul grevei de la Lupeni, din 1977, zeci de tarani din Vrancea, la colectivizare, pe protestatarii de la Brasov, din noiembrie 1987… Mai ales in ultimii ani, era evident ca face niste lucruri bune pentru tara, dar nu puteam sa-i trec cu vederea varsarea de sange, sange nevinovat. Asta nu puteam sa-i iert!…

Apoi a venit decembrie 1989! Cand am fost socat in mod deosebit de doua lucruri: mai intai aparitia la televizor a lui Costica Dobre, care asadar nu fusese omorit de baietii „cu ochi albastri”, cum ni se tot spusese la „Europa libera”, deci Ceausescu nu avea mainile patate de sangele minerului Constantin Dobre! Iar mai apoi nu a aparut niciun element care sa confirme celelalte crime puse pe seama lui

Ceausescu, nu a aparut nimeni sa spuna ca tatal sau fratele sau a fost omorit din ordinul lui Nicolae Ceausescu!

Asadar ma inselasem in privinta lui Ceausescu, ii purtasem pica pentru fapte pe care nu le savarsise!… Adaugati si procesul de condamnare a sotilor Ceausescu, care m-a socat asa cum a socat intreaga planeta! Ce a rezultat de aici pentru mine? Un sentiment acut de vinovatie fata de Nicalai, cum ii zicea Petre Tutea. Luni de zile nu am mai putut avea niciun gand critic, de rau, despre Ceausescu. Am inceput sa aflu lucruri nestiute despre el, si cam toate de bine, cum ar fi intentia sa de a face acea Banca pentru lumea a treia, replica la Banca Mondiala, impreuna cu Iran si Libia, de la care i s-a tras cel mai probabil caderea si insasi asasinarea, cu iz de ritual, in ziua de Craciun!…

Abia dupa aproape un an, cand am vizionat o expozitie despre demolarea stupida a Manastirii Vacaresti mi-am revenit si am inceput sa vad si partea intunecata a guvernarii Ceausescu. Numai ca o vedeam cu alti ochi, nu cu cei de dinainte de 1990. Se impunea tot mai mult comparatia lui Ceausescu cu noii nostri lideri politici de dupa 1990, iar aceasta comparatie se face tot mai des in favoarea lui Ceausescu, o comparatie pe care o face toata lumea si rezultatul este cam acelasi, oamenii ajung cam toti la aceeasi concluzie: Ceausescu si-a iubit tara si poporul, s-a straduit pentru binele nostru, iar cat a gresit si ne-a facut sa suferim, a mai fost si din vina sistemului comunist, pe care nu Ceausescu l-a instaurat in Romania, ci altii. De unde si intrebarea: nu cumva Ceausescu a incercat sa dea o fata umana si romaneasca sistemului politic de care a fost propulsat? …Hai sa nu dau eu raspuns la aceasta intrebare, sa-l dea fiecare cititor al acestor randuri. Ba chiar te rog pe dumneata sa-mi spui ce raspuns ai da!

- Asta o s-o fac cand dumneavoastra o sa-mi luati un interviu. Deocamdata ati acceptat ca eu sa pun intrebarile!

- Atunci da-mi voie sa-ti povestesc ce a patit dupa 1990 un roman din SUA, ins cunoscut, G.V. Acesta fusese atat de anti-Ceausescu incat a incercat sa-i strice lui Ceausescu ultima vizita a acestuia in America, cand la dineul oficial in loc sa se cante imnul de stat al Romaniei Socialiste, a fost pusa o banda cu imnul de stat al Romaniei interbelice, imnul care incepe cu „Traiasca Regele, in pace si onor”… Iti dai seama ce a iesit! Fireste, la noi presa nu a suflat un cuvint! Incurcatura a fost provocata de acest nastrusnic de G.V., un ins interesant, a fost prieten bun cu Eugen Ionescu. Se pare ca un personaj al marelui Ionescu este inspirat de acest ins cu totul deosebit, foarte „special”.

Ei bine, dupa 1990 omul nostru a inceput incet-incet sa o carmeasca, sa vorbeasca tot mai bine despre Ceausescu. In momentul de fata scormoneste prin arhivele americane si pregateste o carte traznet despre Ceausescu. Una dintre descoperirile sale este aceea ca Pacepa a fost spion sovietic, iar dezertarea sa la americani i-a fost comandata de rusi ca sa strice relatiile dintre Ceausescu si Statele Unite, relatii care amenintau sa ia o amploare si o orientare complet defavorabila Moscovei. Din arhivele americane dl G.V. a dedus, de pilda, ca protocolul care i-a fost oferit lui Ceausescu in SUA a fost cel mai select din toata istoria Americii. Nici regina Angliei nu a fost primita cu atata fast! Iar dupa America, la cateva luni a urmat vizita la Londra, cand, la cererea americanilor, i s-au facut lui Ceausescu onoruri imperiale. De ce? …O sa ne-o spuna dl V. in cartea sa, nu ma infig eu sa anticipez si sa dezvalui ce am aflat de la autor.

Fireste, Ceausescu era antipatic multora, parea prea necioplit pentru functia suprema. Nu mai zic de biata nevasta-sa, cu mersul ei de neam prost. Nu erau oameni de lume, nu aveau pic de mondenitate, nimic nu era maiestuos in infatisarea si purtarea lor, in afara finalului, la proces, cand s-au purtat impecabil! Spre deosebire de tovarasii din Cepex, de-o lasitate dezgustatoare cei mai multi!…

In principal insa, lumea si-a schimbat perceptia despre Ceausescu din pricina politicii antinationale duse de guvernantii post-decembristi, a mizeriei in care acestia au tarit tara. Daca dupa 1990 lucrurile ar fi evoluat asa cum speram cu totii, azi nimeni nu l-ar mai fi pomenit pe Ceausescu de bine. Numai ca azi majoritatea romanilor traiesc mult mai rau ca inainte de 1990.

- Dumneavoastra cum traiti acum, mai bine sau mai rau?

- Mai rau! Iata, am iesit la pensie, iar guvernantii nostri nu au din ce sa ne plateasca pensiile. Ca sa ne plateasca pensiile sunt nevoiti sa imprumute zeci de miliarde de euro, datorii pe care nu ei le vor achita, ci copiii nostri si copiii copiilor nostri, caci datoria este imensa, facand sa planeze asupra viitorului romanesc cele mai sumbre perspective! Da, eu am luat inapoi o parte din pamantul parintilor, nationalizat in 1948, mi-am facut o casa la tara, o casa pe care Ceausescu nu mi-ar fi permis sa mi-o fac in 1990, cand nici nu aveam cu ce s-o fac! Dar una peste alta, este evident pentru multa lume ca ceea ce se petrece in Romania este dupa un plan clocit de marii strategi ai Raului, urmarind diminuarea pana la disparitie a prezentei romanesti in peisajul acestei planete! Traiul nostru nu mai poate fi lasat la voia soartei si a intamplarii, va trebui sa facem cu totii un efort teribil de concentrare a resurselor sufletesti nationale ca sa putem iesi din prapastia in care am fost impinsi.

Nu l-am crezut pe Ceausescu cand, la procesul din 25 decembrie 1989, cu cateva minute inainte de a fi ucis absolut miseleste, a avertizat asupra intentiilor cu care „agenturili straine” se implica in lovitura de stat. Abia acum ne dam seama ca era perfect informat asupra acestor intentii, ceea ce da o dimensiune nespus de tragica mortii sale! Caci moartea sa implica tragedia nationala care i-a urmat si care nu da semne ca s-a consumat in intregime. In 1989 spuneam cu totii ca nu se poate sa ne fie vreodata mai rau. Iata ca s-a putut, iar dupa 20 de ani perspectivele sunt inca si mai sumbre…

- Ce mai aveti de adaugat in „apararea” dumneavoastra?

Domnule coleg, cred ca ar trebui sa studiem cu toata seriozitatea epoca Ceausescu, sunt multe lucruri pe care daca nu le intelegem ca lumea riscam sa bajbaim mai departe pe drumurile laturalnice ale istoriei. Ma gandesc, de pilda, la ura sau antipatia pe care multi o aveau fata de Ceasescu. E timpul sa ne intrebam foarte serios de la ce venea acest sentiment. Cazul meu nu este concludent, nu poate fi generalizat. Va intreb eu, ce anume il facea antipatic si urit pe Ceausescu in ochii romanului de rand?

Sigur, sunt mai multe, dar cateva va rog sa le enumerati. Hai! Indrazniti!

- Dumneavoastra ce nu va placea la Ceausescu?

- Cred ca cel mai tare ma deranja cultul personalitatii! Absolut desantat, de-a dreptul desucheat! Mi se intorcea stomacul pe dos cand vedeam la televizor ce stiti ca vedeam!

- Da, sentimentul acesta de lehamite, de greata nationala, generala, era foarte puternic. Da, cei care l-au laudat pe Ceausescu fara nicio masura se fac poate mai vinovati decat cei care au complotat in solda agenturilor straine. Stiti ce intrebare imi pun de cativa ani? Nu cumva acest cult al personalitatii a fost intretinut si exacerbat chiar de cei care doreau caderea lui Ceausescu? Caci nu era greu sa-ti dai seama ca oamenii nu inghiteau mascarada de la TV sau de la marile mitinguri de omagiere a conducatorului mult iubit!… Ar trebui studiata povestea asta, buna credinta a celor care au conceput si intretinut cultul personalitatii… In urma cu vreo trei ani l-am cunoscut pe Ion Ceausescu, fratele cel mic al „tiranului”. Un om foarte interesant. Din discutiile purtate cu dinsul am putut nuanta unele impresii, unele concluzii. Printre altele am inteles ca lui Ceausescu nu-i placeau prea mult osanalele, ca, in orice caz, nu el le comanda. Nici nevasta-sa. Ci trepadusii din preajma. Unii din slugarnicie, altii cu intentia de a-l compromite, de a-l face sa ni se aplece de el!

- N-ar strica sa discutati cu Adrian Paunescu acest subiect. Paunescu a fost vocea cea mai rasunatoare in corul adulatorilor.

- S-ar putea sa te inseli. Greata cea mare nu ne venea de la poeziile lui Paunescu, rostite de regula la cenaclul Flacara, unde rasunau si atatea texte subversive, neagreate de cenzura de partid. In plus, revista Flacara cuprindea o multime de materiale critice…

- „Critica constructiva!”

- …care faceau ca pe intregul ei revista sa fie cea mai deschisa si mai aerisita. Cea mai citita! Romanilor li s-a aplecat de Ceausescu nu de la cenaclul Flacara, ci de la Televiziunea Romana, acolo cred eu ca s-a putut monta o diversiune, de saturare a publicului. Paunescu a avut demnitatea sa-si semneze textele, dar textele de la televiziune si de la spectacolele de pe stadioane, acele texte, jignitoare pentru bunul simt al oricarui roman, nu erau semnate, nu stiam si nici azi nu stim cine le-a borit – iarta-mi cuvintul! Tare as vrea sa stiu care au fost nemernicii care s-au ascuns in spatele anonimatului si au facut atata rau! Deci, domnule coleg, te sfatuiesc sa faci o investigatie pe aceasta tema: ale cui texte se rosteau la TV si la marile spectacole de pe stadioane, transmise si retransmise la TV? Ale cui erau textele alea nenorocite care se rosteau ca fundal sonor si mobilizator la fiecare 23 august, la congresele PCR etc.? Vocea era a lui Eugen Mandric, a unor mari actori, nimic de obiectat. Dar textul, textul cel nemernic si anonim, al cui era? Ia cerceteaza!

- Nu-mi dau seama cum as putea face?

- Trebuie sa fi ramas in arhive macar statele de plata, caci nemernicii aceia au facut-o si pentru bani sau mai ales pentru bani! Obtine mata lista lor si vedem noi, caz cu caz, daca a fost vorba de un nauc sau de o jigodie! As pune pariu cu dumneata ca nu vei da de Adrian Paunescu!

- Eu nu bag mana in foc pentru nimeni. Nici macar pentru dumneavoastra!

- Bine faci! Alta intrebare?

- Cam atat.

- Nu ma intrebi de ce unii ma considera comunist, altii legionar? Deci ce sunt eu?

- Da, buna intrebare.

- Domnule, domnilor care puneti asa de usor etichete: nu sunt nici legionar, nici comunist, nici monarhist, cum ma mai cred unii. Incerc sa fiu adecvat realitatii si faptelor. Ii judec pe altii, din arena publica, nu dupa apartenenta politica, dupa ideile in care cred, ci dupa cat rau si cat bine au facut neamului romanesc, societatii romanesti. Am primit o educatie corecta, atat din partea parintilor, cat si din partea unor mari mentori, ca Petre Tutea sau Alexandru Graur. Printre altele am invatat sa fiu gata sa-i recunosc adversarului meritele si calitatile, sa vad complexitatea fiecarui ins. Am fost foarte revoltat sa vad cu ce usurinta se spuneau si se mai spun despre legionari atatea minciuni, atatea calomnii!

Ca roman, sunt bucuros sa stiu ca majoritatea acestor grozavenii sunt neadevarate ! La fel, dupa 1990, nu am acceptat sa se puna alte grozavii pe seama comunistilor si am intervenit. In mod specific, cu insistenta, am combatut ideea ca ororile comunismului s-au produs in intreaga perioada din 1945 pana in 1989. Cine nu pricepe ca aceasta perioada cuprinde doua etape distincte, inseamna ca nu pricepe nimic din istoria contemporana. Prima perioada, din 1945 pana pe la inceputul anilor ’60, a fost dominata de comunistii alogeni, cominternisti, cu state de vechime la Moscova, adusi la Bucuresti de tancurile sovietice si instalati in fruntea Tarii, indivizi fara nicio legatura cu poporul roman, cu istoria noastra… A fost perioada marilor crime impotriva neamului, a democratiei.

A doua a fost epoca in care comunistii romani au capatat ponderea principala in PCR si au putut orienta politica partidului mai aproape de interesele noastre nationale. Nu este intamplator ca in anul 1964, cand PCR da celebra declaratie de independenta fata de Moscova, adica se declara ca partid al romanilor, se produce si eliberarea din temnita a tuturor detinutilor politici. Fireste, este vorba de o politica fata de care poti formula multe obiectii si critici, dar nu esentiale. La fel, cine nu pricepe ca dupa 1990 au revenit la putere cominternistii si urmasi ai acestora, risca sa nu priceapa pe ce lume traieste.

A consemnat Marius Marinescu

Sursa: Avangarda Nationala Romana Agentia de Ştiri.